1 Octombrie – Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
La început de toamnă, în prima zi a lui Brumar, la 1 Octombrie, se sărbătorește Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. Această sărbătoare a fost legiferată în 1982 la Adunarea Generală a ONU.
În acord cu țintele globale, această sărbătoare promovează dreptul seniorilor de a participa activ la viața economică, politică, socială și culturală – fără discriminare, marginalizări, abuzuri, fără lipsuri generate de sărăcie.
C.A.R.P. Sighetu Marmației, prin cei aproape 10.000 de membri ai săi, și-a stabilit obiective prioritare pentru consolidarea economico-financiară a Asociației noastre care se materializează în impulsionarea activităților de întrajutorare, acordarea operativă a ajutoarelor rambursabile și a ajutoarelor nerambursabile, cu respectarea legislației financiare în vigoare. Aceste ajutoare vin în sprijinul persoanelor care au nevoie de tratamente medicale costisitoare, recuperări medicale în centre specializate, spitalizare, au boli incurabile, au aparate protetice, au fost afectați de dezastre sau calamități naturale.
Menirea noastră este să întindem o mână de ajutor celor care cer să le fim alături în situații dificile.
Și în acest an s-au desfășurat proiecte prin care seniorii s-au bucurat de sprijinul Asociației: Programul „Ai grijă de ochii tăi”, „Senior – 100 de ani” – cu sărbătorirea membrilor noștri care au împlinit un secol de viață, „Nunta de aur 2024”, Excursia-pelerinaj din Săptămâna Mare, Excursia în Ungaria, la Nyíregyháza.
Prin aceste activități ne-am străduit să aducem în viața seniorilor noștri momente de bucurie, prețuire și respectul senectuții. Dorim să promovăm îmbătrânirea activă, să contribuim la valorizarea ființei umane, indiferent de vârstă, să promovăm decența, siguranța și respectul pentru membrii noștri.
Întreaga noastră activitate este susținută de o bună colaborare dintre membrii Consiliului Director, ai Comisiei de Cenzori, a personalului tehnico-operativ, cu toții fiind o echipă care, împreună cu toți casierii-încasatori teritoriali și cu membrii Asociației constituim o echipă care are ca temelie, profesionalismul, etica morală și consensul.
Acum, la ceas aniversar, vă dorim dragi seniori o viață în siguranță și armonie, cu bucurii și sănătate, să fim optimiști și recunoscători pentru fiecare clipă a vieții, să păstrăm în suflet comoara celor petrecute de-a lungul vieții și să facem din fiecare zi o sărbătoare.
La mulți ani!
Conducerea Asociației CARP Sighetu Marmației
Președinte, ec. Haidu Valentin